Stiri turism

17 Jan, 2010

ANAT nu vrea forfetar pentru agenţiile de turism şi turoperatori

Publicat de: admin in: ANAT|Agentii de turism|Legislatie turism

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) este "profund indignată" de introducerea impozitului minim pentru categoria agenţiilor de turism şi susţine că activitatea acestora "prezintă cota zero de evaziune fiscală".

ANAT aminteşte că touroperatorii şi agenţiile de turism reprezintă intermediari între client (turist) şi furnizorul de servicii (hoteluri, transportatori etc.).

"Prin specificul activităţii agenţiilor de turism, fiecare client pleacă întotdeauna din agenţie cu contract, factură, chitanţă şi voucher, acestea constituind elementele în baza cărora turistul nu ar putea beneficia altfel de cazare, transport aerian, servicii de alimentaţie publică. Agenţiile de turism deţin contracte ferme şi au obligaţii de plată ferme faţă de hotelieri, structuri de alimentaţie publică şi cazare, precum şi faţă de companiile aeriene membre IATA, cu termene fixe şi stricte de plată, şi se numără printre cele mai disciplinate firme din economia românească", potrivit unui comunicat transmis de ANAT.

În acelaşi timp, patronatul ANAT arată că susţinut întotdeauna eradicarea turismului la negru, care dăunează atât turistului, cât şi agenţiilor de turism.

ANAT solicită eliminarea paragrafului "agenţii turism şi activităţi ale touroperatorilor" din noua lege fiscală.

"ANAT consideră că noile prevederi desconsideră breasla agenţiilor de turism, în absenţa cunoaşterii profilului real al activităţii noastre, agenţiile de turism fiind din start suspectate drept evazioniste fiscal. ANAT îşi exprimă convingerea că introducerea agenţiilor de turism şi touroperatorilor în categoria firmelor suspectate de evazionism este o eroare şi că aceasta va fi reparată şi face apel la Ministrul Dezvoltarii Regionale şi Turismului pentru a explica specialiştilor Ministerului de Finanţe profilul corect al activităţii agenţiilor de turism din România (identic cu cel al celor din intreaga lume)", se mai spune în comunicat.

Surse guvernamentale au declarat pentru MEDIAFAX că restaurantele, hotelurile, turoperatorii, barurile, centrele de fitness, dar şi pompele funebre se numără printre activităţile pentru care s-ar putea aplica impozitul forfetar, potrivit unei liste aflată în discuţia autorităţilor, care cuprinde 26 de servicii prestate populaţiei.

www.mediafax.ro

No Tag

un raspuns la "ANAT nu vrea forfetar pentru agenţiile de turism şi turoperatori"

1 | avetour

January 17th, 2010 la 11:30

Avatar

rugam Anatul -si l sprijinim prin mijloacele de care dispunem- sa faca demersurile in timp util in vederea aplicarii noilor legi ale codului fiscal.

Si poate ne invata si pe noi ce ce in tocmesc anual Codul fiscal si nu numai – (“NOI := mici intreprinzatori care creem locuri de munca , ne platim impozitele, nu cerem ajutor staului -!!) cum sa aplicam toate aceste legi facute de persoane care nu minimul de cunostiinte din domeniile vizate .
Sa nu mai vorbim de plan de afaceri NIci macar ptr un an nu l poti realiza corect si cinstit in ROMANIA

Formular de comentarii

Categorii

Reclama

Add to Google

Tag Cloud

No tag

Album foto

    Targul de Turism al Romaniei, editia 2010Targul de Turism al Romaniei, editia 2010Targul de Turism al Romaniei, editia 2010Targul de Turism al Romaniei, editia 2010

Despre stiri-turism.com

Site-ul reprezinta o colectie de articole legate de turism in general si de turismul romanesc in speciale, articole preluate de pe diferitele editii online ale ziarelor si revistelor din Romania.

Reclama

Travel Blogs - BlogCatalog Blog Directory