29 Jul, 2010
Brandul turistic intră în contradicţie cu Master Planul Guvernului
Publicat de: admin in: brand turistic|branding romania
Ministrul Turismului şi echipa care s-a ocupat de manifestările româneşti din cadrul Expo Shanghai au beneficiat de serviciile asigurate de Perfect Tour, agenţia familiei lui Victor Crivtonencu, potrivit lui Cătălin Tolontan.
Pe de altă parte, jurnalistul susţine, pe blogul său, că, dincolo de discuţiile asupra plagiatului logoului "Explorează gradina carpatică", poziţionarea care rezultă din branding nu are legătură cu obiectivele turistice asumate de Guvern prin Master Planul pentru dezvoltarea turismului în perioada 2007-2026.
România a apelat la Organizaţia Mondială a Turismului şi a elaborat o strategie pe care s-a angajat să o respecte, tocmai pentru că "punctul slab al strategiilor anterioare de dezvoltare a turismului a fost neimplementarea recomandărilor".
Astfel, dacă Master Planul pune accent pe promovarea litoralului şi a Deltei Dunării, actualul brand turistic nici nu aminteşte de aceste destinaţii.
"E limpede că nu cu turiştii de aventură se poate ca în 2011 turismul să aducă 4,5 miliarde de euro, respectiv 4,3% din PIB, iar în 2026 de 4 ori mai mult, 16 miliarde, adică 6,9% din PIB. Iar scopul final al brandingului de turism este să participe, împreună cu toate măsurile complementare, la creşterea numărului de turişti şi la sporirea veniturilor", mai spune Tolontan.
www.cotidianul.ro
No Tag




